E trist să nu ai pe nimeni, care să te sprijine când ești obosit; să nu ai pe cineva căruia să-i dai ceea ce este mai bun în tine. În aceste momente, un prieten este ca o comoară pentru tine. Iar, a cultiva o frumoasă și arzătoare prietenie este o mare virtute. Nu este ușor să nutrești o adevărată prietenie. O prietenie adevărată implică răbdare, sacrificiu și renunțare la sine pentru a putea spune că-l iubim pe cel la care ne raportăm, aproapele nostru. Este necesar să-l iubim pe aproapele nostru, să ne identificăm cu personalitatea sa, încercând a-l înțelege și a-l accepta cu defectele sale, cu grijile sale, cu spreanțele sale și cu aspirațiile sale.
Prietenia implică, mai întâi de toate, o mare toleranță pentru defectele aproapelui nostru și o nesfârșită capacitate de a ierta. Iar, lucrul cel mai dificil este de a dărui totul, chiar dacă este unicul mod de a obține totul. A da o parte din noi înșine altora înseamnă a ne învinge propriul egoism, a ne elibera de resentimente, de invidie, de gelozie... A fi prieteni cu cineva înseamnă a accepta această realitate ca o lege necesară pentru durabilitatea sa și pentru valabilitatea sa spirituală.
Ne întrebăm de ce multe prietenii nu durează... Adevărata prietenie nu trăiește numai cu simpatie și nu se întrerupe de la o zi la alta numai pentru că simpatia devine antipatie. Probabil că acest gen de relație nici nu este prietenie, ci un instinct care caută ”afară”, ceea ce – dimpotrivă - ar trebui căutat în ”interior”. Simpla simpatie pentru un chip plăcut, pentru un mod de a zâmbi, pentru doi ochi negri sau albaștri, etc. poate fi suficient pentru primii pași ai dragostei, dar aceste ”ingrediente” nu sunt îndeajuns pentru a construi o relație de prietenie adevărată.
Pentru a fi prieten nu ajunge a fi de acord asupra unor aspecte ale vieții. Aceasta poate fi numită alianță provizorie, care are să dureze cât durează interesul, apoi se sfârșește în... nimic!
Alianțele, pentru a distruge ceva sau pe cineva, asa de frecvente în toate mediile, chiar și în cele calificate, nu pot fi numite prietenie, dimpotrivă sunt negarea tuturor valorilor de bază, pe care prietenia ar trebui să se întemeieze.
Prietenia adevărată este dificilă pentru că este o victorie asupra măruntului egoism cotidian. Este o tentativă mereu nouă de a înțelege cealaltă persoană, și acest lucru cere generozitate și inteligență. Este o angajare de susținere reciprocă chiar și atunci când tu ești cel care are mai mare nevoie ca cineva să-ți întindă mâna.
Este dificilă prietenia pentru că își are punctul de referință în descoperirea celeilalte persoane, a ceea ce este mai valoros sau mai puțin valoros la cealaltă persoană. Trebuie să fim gata a da mai mult și de a primi mai puțin, fiind disponibili, responsabili față de ceilalți, fără a ne aștepta ca ei să fie disponibili pentru noi. Legea prieteniei este ca și legea iubirii: constă în a da și încă... a da! Într-o relație de prietenie adevărată ești și vei fi solicitat să dai, fără a calcula ca un contabil care numără precis profiturile și pierderile, iar, dacă conturile nu sunt profitabile, se retrage, abandonând partida.
Desigur, veți spune: ”Nu poți nici tot da. De la o vreme izvorul va seca...” Adevărat, dar ține cont de un aspect: ”Prietenia adevărată este o imagine a iubirii lui Dumnezeu”, este rezultatul unei mari bogății interioare. În această ecuație, rezervele nu sunt admise, așa cum nu sunt admise nici calculele și interesele egoiste. Prietenia adevărată dăruiește fără a se gândi că celălalt oferă mai puțin în comparație cu el. Prietenia sugerează o cale, dar fără a o impune, deschide un drum, care are tăcerea și încrederea drumurilor lui Dumnezeu.
Prietenia adevărată nu cere nimic pentru sine și este dispusă a da mai mult decât primește, pentru că ea oferă o imagine a iubirii lui Dumnezeu!
Imagine preluata de pe: http://felicitari.resursecrestine.ro/view.php?action=send&id=431
