vineri, 9 ianuarie 2009

“N-am timp nici sã mor…”

Aceasta e o scuzã tipicã a acelora care refuzã iniţiativa la acţiune. Din pãcate, aceasta îi trãdeazã şi pe creştinii zilelor noastre, care nu au timp să evanghelizeze lumea, chiar dacă această misiune face parte din mandatul Marii Trimiteri, lansată de Însuşi Cristos! În mod clar, mandatul nostru este să ducem Evanghelia lui Isus Cristos până la marginile pământului, la toţi oamenii. Foarte mulţi creştini însă, cred că Marea Trimitere este pentru alţii, şi nu pentru ei. Oarecum şi evanghelizarea la nivel local, care se mai practică în ziua de azi, constituie o scuză pentru a ne implica în evanghelizarea „până la marginile pământului”. Ne plângem că nu avem timp, dar să facem altceva avem timp suficient! Se pare că ne vine aşa de greu să facem ceva pentru Dumnezeu, pentru suflet, pentru semenii noştri, dar ne vine aşa de uşor să facem ceva pentru fire...! Mulţi dintre noi ştim să povestim ceea ce am realizat în viaţă (dacă am realizat ceva), dar când suntem întrebaţi ce facem pentru a aduce suflete nemântuite la Dumnezeu, rămânem fără glas, sau – în cel mai rău caz – căutăm grăbit a ne scuza: „O, frate, da’ sunt ocupat până peste cap, n-am timp nici să mor!” – Chiar aşa să fie?! Nu noi ne facem timp pentru a muri! Moartea nu ne anunţă când vine, ne ia prin surprindere. Tot prin surprindere ne va lua şi Stăpânul, în acea zi, când ne vom întâlni cu El şi ne va întreba de snopii pe care i-am strâns pentru Împărăţia cerului?! Îmi doresc să nu ne ia prin surprindere, iar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să dăm dovadă de hărnicie în lucrarea Domnului. Este necesar să ieşim din „borcan”, de la conservare şi să ne aţintim privirile şi spre acele suflete pierdute, pe care Isus le iubeşte. El nu ar sta degeaba...! Tu, cum stai? Starea aceasta de acum, care îi caracterizează pe cei mai mulţi creştini ai zilelor noastre, este o stare a omului ce vrea religie în viaţa lui, de frica iadului, a pedepsei veşnice, dar a cărui purtare indică o candelă cu rezerva goală, deoarece nu pare a avea dragoste de Dumnezeu sau de semeni. Citind aceste rânduri eşti chemat să meditezi la ziua de mâine, care nu îi este garantată nimănui, este nesigură şi – în acelaşi timp – să te gâdeşti la câţi oameni se duc spre moarte, neîmpăcaţi cu Dumnezeu, pentru că şi tu spui (ca mulţi alţii) că „n-ai timp nici să mori”, darămite să manifeşti interes pentru sufletele lor! Astfel dar, pentru a nu fi luat prin surprindere de Stăpânul nostru, fă ceva pentru evanghelizarea sufletelor nemântuite, dacă nu faci nimic... şi acesta e un răspuns.