sâmbătă, 28 martie 2009

Rezumat la cartea EFECTELE TELEVIZIUNII ASUPRA MINŢII UMANE

Autorul cărţii dezbate un mesaj, care se vrea a fi un semnal de alarmă asupra unui fenomen nou: transformarea mediuluicomunicării televizuale într-o adevărată armă logistică; probabil una dintre marile ameninţări la adresa omului. Într-atât de gravă, încât autorul propune pentru mediul noii comunicări un concept nou, cel de cultură nihilistă. Virgiliu Gheorghe afirmă că, în vremurile noastre, pătrunşi – într-o anumită măsură – de mentalitatea nihilistă, oamenii au în mod vădit tendinţa de a nega şi de a desconsidera orice recomandare, sugestie sau sfat, care contrazice şi condamnă imperativele distructive ale culturii moderne. În prima parte a acestei cărţi, autorul abordează într-un mod foarte detaliat efectele distructive ce le produce televiziunea asupra copiilor. El alocă un spaţiu vast acestui aspect şi concluzionează despre copiii lumii TV că, în loc să fie învăţaţi, provocaţi şi obişnuiţi să gândească, să persevereze, chiar să lupte pentru a dobândi ceva, chiar un minim înţeles al lucrurilor ce se petrec în jur, sunt educaţi să aştepte ca înţelesurile şi lumea să li se descopere singure; să se desfăşoare în faţa lor sub formă de imagini. Iar, acest fapt, spune el, citându-l pe J. Healy, privează copilul de posibilitatea de a învăţa să-şi creeze în minte propriile imagini. Autorul acestei cărţi îşi exprimă până şi nemulţumirea faţă de manuale şcolare, care – constată el – a pierdut teren în faţa imaginii. Consideră folosirea a cât mai puţine cuvinte, una dintre influenţele culturii vizualului (TV, video, reclame), care s-a dezvoltat până la hipertrofiere în societatea modernă. Recomandarea autorului este de a-i îndepărta pe copii de imagini şi să utilizeze cuvintele pentru a fi capabili, mai târziu, să „manipuleze” ideile în interesul propriei minţi. Totodată, ca o completare la cele spuse anterior, autorul menţionează că imaginile limitează imaginaţia şi intuiţia; nu oferă deschidere şi nu eliberează gândirea, în modul în care o fac cuvintele. Pentru a-i proteja pe copii de efectele distructive ale minţii lor, autorul recomandă – prin mesajul acestei cărţi – poceştile, care se dovedesc a fi un pedagog de neînlocuit în dezvoltarea gândirii simbolice, până şi a gândirii religioase. În mesajul său, el elimină poveştile ecranizate, care – spune el – îşi pierd rolul de mediator şi educator al unei gândiri profunde, duse până la reflecţia religioasă. Se cere o interacţiune cu oamenii şi cu mediul înconjurător. Este esenţială o participare vie la existenţă, oferind posibiliatea unei dezvoltări a dimensiunii de subiect personal, ceea ce nu este posibil în cazul TV-ului. Părinţii sunt încurajaţi de autor să încerce a dirija preferinţele sau mediile de activitate ale copiilor lor spre direcţii care nu sunt nocive, dacă vor ca educaţia pe care le-o acordă să fie împodobită cu succes. Autorul Virgiliu Gheorghe merge mai departe şi se opreşte asupra unui al efect pe îl produce televiziunea, de data aceasta aupra tinerilor. El spune că televiziunea influenţează atitudinea şi comportamentul sexual al tinerilor. Iar, prin asta – fără ca ei să-şi dea seama – le este influenţat modul în care ei se raportează la realitate. Ei se expun bombardamentului cu erotism al TV-ului şi resimt nevoia de a se reîntoarce către consumul materialelor erotice pentru a-şi hrăni o imaginaţie şi nişte aşteptări greu de satisfăcut în lumea reală. Concluzia la care a ajuns autorul este redată prin cuvintele: „A vrea să transformi televiziunea într-un educator cultural, moral şi religios este ca şi cum cineva ar urmări să îmblânzească o lupoaică, astfel încât, aceasta să fie capabilă să păzească turma şi să alăpteze mieii”. Într-o altă ordine de idei, autorul face o trecere în revistă şi a ideii de experienţă creştină. El e de părere că televiziunea este incapabilă să prilejuiască o autentică experienţă creştină, să medieze o relaţie vie şi personală cu Dumnezeu. În cadrul aceleiaşi idei, el afirmă că, să te uiţi la televizor şi să pălăvrăgeşti în timpul acela, să bei o cafea, să mănânci ceva sau să stai întins este foarte posibil, dar să reuşeşti ca, în timpul vizionării, cu ochii aţintiţi la ecran, să te poţi adânci în rugăciune este un lucru foarte puţin probabil, prin totala incompatibilitate a celor două stări. Astfel dar, autorul crede că nu există loc pentru televiziunea publică sau jocuri electronice în educaţie, argumentând că cel mai bun mijloc prin care televiziunea poate şi reuşeşte să facă o educaţie, este o educaţie ateistă, prin care se încearcă să-L scoată pe Dumnezeu din inima oamenilor. De asemenea, să creeze pe micul ecran o lume în care nu se simte nevoia de Dumnezeu şi, în care, prezenţa Sa să nu se întrezărească în conştiinţa oamenilor sau în comportamentele lor. În final, autorul ajunge la concluzia că televiziunea remodelează radical lumea! Ca notă personală, vreau să adaog ideea că modul în care ne remodelează televiziunea depinde de noi. Televiziunea poate să ne remodeleze într-un sens pozitiv sau ne poate distruge. Fie să extragem învăţătura înţeleaptă din acest mesaj şi să ne lăsăm influenţaţi de televiziune într-un mod pozitiv.