Ghid de artă creștină, Michelle P. Brown
Acest ghid este o trecere în revistă a artei creștine ce cuprinde începuturile, drumul cultural și istoric, interesul pentru artă de-a lungul istoriei creştinismului cu etapele ei de indiferență sau exces, până în epoca modernă. Cartea nu se adresează doar celor care știu să îmbine culorile sau să cioplească piatra, ci tuturor celor interesați de patrimoniul cultural al lumii sau de înțelegerea forței emoționale și estetice a artei. Totodată veți descoperi lucruri interesante cum ar fi faptul că păunul era unul din simbolurile creștinismului primelor secole, despre a cărui carne se credea că nu putrezeşte devenind astfel un simbol ideal al Învierii, sau că gălbeneaua, care în lumea veche simboliza renașterea.Veți afla că cel mai cunoscut dintre simbolurile creştinismului, peştele, pentru care termenul grecesc este Ichtus, a constituit un acrostih, lămurit de Tertulian, unul din părinţii Bisericii secolului al III-lea, literele sale putând fi dezvoltate spre a forma expresia în greacă Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Arta creştină a transmis de-a lungul istoriei învăţăturile religioase prin simboluri şi imagini recognoscibile reușind să unească puncte comune semnificative între artă, credințele creștine și contextul social. Grigore cel Mare a spus „În imagini citesc cei neştiutori de carte”, reușind să surprindă rolul artei în stimularea meditației private și a unei reacții afective și intelectuale din partea individului.
Sfânta Scriptură susține această abordare vizuală prin mijloacele metaforice cu care caută să comunice conceptele extraordinare şi mecanismele ştiinţifice prin care planul lui Dumnezeu a fost îndeplinit.
Consiliere și psihoterapie pastorală, dr. Sorin Săndulache
A apărut pe piața românească o carte de specialitate, scrisă de autor român, care tratează problematica consilierii creștine din punct de vedere teoretic și practic, la un nivel științific și teologic de calibru.
Lucrarea dr. Sorin Săndulache este un manual laborios care are capacitatea de a-l conduce pe cititor într-o comunicare intrapersonală spre adâncurile și problema sufletului. Este o sinteză care deschide orizonturi spre descoperirea și înțelegerea câtorva dintre structurile și funcțiile psihicului omenesc, la care cititorul poate face referință pentru înțelegerea proprie și a semenului său. Lecturarea acestei cărți realizată cu iscusință și profesionalism, devine un instrument redutabil nu doar pentru slujitorii din segmentul social și religios, profesori sau studenți, ci pentru oricine este implicat în cea mai nobilă și îndeosebi cea mai grea muncă, aceea a lucrării cu sufletul oamenilor. Cu experiență și competență medicală, teologică și filozofică autorul sintetizează lucrarea în două părți: generală, cuprinzând datele teoretice ale consilierii și psihoterapiei de orientare creștină, și aplicativă, tratând domeni ale aplicării consilierii și psihoterapiei.
Valoarea informațiilor acestui volum recomandă cartea și consider că toți ar trebui să avem în bibliotecile noastre un astfel de exemplar, indiferent de aria de slujire sau activitatea profesională.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu