ÎN GRABĂ..

“Cât este ceasul?”... „La ce oră începe cursul?”... – „ A, ... cred că mai pot să dorm încă cinci minute”। Există multe astfel de întrebări şi răspunsuri de rutină, care ne ţes viaţa de fiecare zi। Uneori, ne-am dori să nu mai sune ceasornicul, să nu se mai mişte nimeni în cameră, să nu mai sune nici telefonul... (asta ar fi chiar excelent!). Cam aşa aş descrie o dimineaţă de student. Ar fi ideal însă, dacă am renunţa la această amânare, deoarece nu realizăm nimic cu ea. Ba, din contră, ceea ce vom realiza va fi nedumerirea noastră în faţa acelor ceasornice, care ne vor arăta că au trecut mai mult de cinci minute şi, nu ne-a mai rămas timp nici să mâncăm, nici să ne îmbrăcam, nici să citim, nici să ne rugăm, nici să... Ne ridicăm în grabă şi pornim în fugă spre şcoală, alergând de la un curs la altul, de la o responsabilitate la alta, reluându-ne astfel obişnuitele activităţi. În curând, intrăm în criză de timp; nu ne mai ajunge. Ni se pare că timpul a fugit pe lângă noi. Şi, după o zi aşa de aglomerată, ne mai pierdem şi noaptea vizionând un film, chiar două, poate, sau petrecând ore în şir la internet, în loc să ne odihnim, pentru a ne putea trezi mai devreme ziua următoare. – De unde atâta nepăsare?! Mă întreb: unde este Dumnezeu, în toate acestea?! Este destul de incomod să ne trezim cu câteva minute mai devreme, în fiecare dimineaţă, pentru a I le acorda lui Dumnezeu. Este chiar greu, pentru unii. Trebuie s-o facem însă! Trebuie să ne disciplinăm şi să ne acordăm atenţia asupra elementelor cu adevărat importante. Un element cu adevărat important este sufletul nostru, de care nu trebuie să uităm şi, faţă de care nu trebuie să stăm în nepăsare. Vom câştiga mai multă putere şi înţelepciune, alegând să petrecem timp în fiecare zi cu Dumnezeu, nu trăindu-ne viaţa grăbită şi tumultuoasă. Este momentul să dăm valoare timpului nostru, căutând părtăşia cu El, nu trăind în nepăsare şi lăsând ca timpul să fugă pe lângă noi! Vom alege să continuăm a ne trăi viaţa într-o continuă alergare şi agitaţie, sau vom alege să trăim un model de viaţă disciplinară exemplar, încercând să fim mai echilibraţi, extrăgând înţelepciunea din aceste cuvinte?! Care este alegerea ta?

CEAI ÎMPOTRIVA SUFERINŢEI

«Se spune că în vremurile creştinismului primar, un medic a fost închis pe nedrept de împăratul său. După un timp îndelungat, membrilor familiei li s-au permis să-l viziteze. Aceştia, văzând halul în care ajunsese, au plâns. Hainele îi erau zdrenţe, hrana – o felie de pâine şi o cană de apă pe zi. Soţia lui l-a întrebat mirată: “Cum se face, totuşi, că arăţi atât de bine la faţă şi eşti aşa de voios?”. Zâmbind, medicul i-a spus că el are un medicament pentru toate necazurile. L-au întrebat care este acela, iar el le-a spus: “Am descoperit un ceai bun pentru a lecui toate suferinţele. Îl fierbi din şapte ierburi... Am să vi le enumăr pe toate: prima iarbă se cheamă MULŢUMIREA. Fii mulţumit cu ceea ce ai. Tremur în zdrenţele mele, când îmi rod pâinea, dar ar fi fost mult mai rău dacă împăratul meu m-ar fi aruncat gol în închisoare şi fără nimic de mâncare. Mă bucur din toată inima de ceea ce am. A doua iarbă este GÂNDIREA DREAPTĂ; fie că mă bucur, fie că mă necăjesc, tot în închisoare o să fiu. Sigur că-i mai plăcut să şezi în ea bucurându-te. A treia iarbă este AMINTIREA FAPTELOR TALE TRECUTE; număraţi-le şi, presupunând că fiecare păcat merită o zi de închisoare, socotiţi câte vieţi ar trebui să petreceţi după gratii. Cu câtă închisoare am făcut... scap uşor! A patra iarbă este GÂNDUL LA SUFERINŢELE PE CARE ISUS LE-A ÎNDURAT PENTRU NOI. Când este îndurată cu seninătate şi bucurie, suferinţa este de folos mântuirii. A cincea iarbă este RECUNOAŞTEREA faptului că suferinţa ne-a fost dată de Tatăl Ceresc, nu ca să ne facă rău, ci ca să ne cureţe şi să ne sfinţească. A şasea iarbă este că NICIO SUFERINŢĂ NU POATE DĂUNA UNUI CREŞTIN. Ultima iarbă din reţetă este SPERANŢA. Roata vieţii se învârte mereu... Eu am băut butoaie din ceaiul acesta şi vi-l recomand tuturor. S-a dovedit a fi bun”». (R. Wurmbrand).