Editura "Casa Cărții" - Oradea vă recomandă:

Ghid de artă creștină, Michelle P. Brown

Acest ghid este o trecere în revistă a artei creștine ce cuprinde începuturile, drumul cultural și istoric, interesul pentru artă de-a lungul istoriei creştinismului cu etapele ei de indiferență sau exces, până în epoca modernă. Cartea nu se adresează doar celor care știu să îmbine culorile sau să cioplească piatra, ci tuturor celor interesați de patrimoniul cultural al lumii sau de înțelegerea forței emoționale și estetice a artei. Totodată veți descoperi lucruri interesante cum ar fi faptul că păunul era unul din simbolurile creștinismului primelor secole, despre a cărui carne se credea că nu putrezeşte devenind astfel un simbol ideal al Învierii, sau că gălbeneaua, care în lumea veche simboliza renașterea.Veți afla că cel mai cunoscut dintre simbolurile creştinismului, peştele, pentru care termenul grecesc este Ichtus, a constituit un acrostih, lămurit de Tertulian, unul din părinţii Bisericii secolului al III-lea, literele sale putând fi dezvoltate spre a forma expresia în greacă Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Arta creştină a transmis de-a lungul istoriei învăţăturile religioase prin simboluri şi imagini recognoscibile reușind să unească puncte comune semnificative între artă, credințele creștine și contextul social. Grigore cel Mare a spus „În imagini citesc cei neştiutori de carte”, reușind să surprindă rolul artei în stimularea meditației private și a unei reacții afective și intelectuale din partea individului.

Sfânta Scriptură susține această abordare vizuală prin mijloacele metaforice cu care caută să comunice conceptele extraordinare şi mecanismele ştiinţifice prin care planul lui Dumnezeu a fost îndeplinit.

Consiliere și psihoterapie pastorală, dr. Sorin Săndulache

A apărut pe piața românească o carte de specialitate, scrisă de autor român, care tratează problematica consilierii creștine din punct de vedere teoretic și practic, la un nivel științific și teologic de calibru.

Lucrarea dr. Sorin Săndulache este un manual laborios care are capacitatea de a-l conduce pe cititor într-o comunicare intrapersonală spre adâncurile și problema sufletului. Este o sinteză care deschide orizonturi spre descoperirea și înțelegerea câtorva dintre structurile și funcțiile psihicului omenesc, la care cititorul poate face referință pentru înțelegerea proprie și a semenului său. Lecturarea acestei cărți realizată cu iscusință și profesionalism, devine un instrument redutabil nu doar pentru slujitorii din segmentul social și religios, profesori sau studenți, ci pentru oricine este implicat în cea mai nobilă și îndeosebi cea mai grea muncă, aceea a lucrării cu sufletul oamenilor. Cu experiență și competență medicală, teologică și filozofică autorul sintetizează lucrarea în două părți: generală, cuprinzând datele teoretice ale consilierii și psihoterapiei de orientare creștină, și aplicativă, tratând domeni ale aplicării consilierii și psihoterapiei.

Valoarea informațiilor acestui volum recomandă cartea și consider că toți ar trebui să avem în bibliotecile noastre un astfel de exemplar, indiferent de aria de slujire sau activitatea profesională.

PRIETENIA ADEVĂRATĂ – o imagine a iubirii lui Dumnezeu

E trist să nu ai pe nimeni, care să te sprijine când ești obosit; să nu ai pe cineva căruia să-i dai ceea ce este mai bun în tine. În aceste momente, un prieten este ca o comoară pentru tine. Iar, a cultiva o frumoasă și arzătoare prietenie este o mare virtute. Nu este ușor să nutrești o adevărată prietenie. O prietenie adevărată implică răbdare, sacrificiu și renunțare la sine pentru a putea spune că-l iubim pe cel la care ne raportăm, aproapele nostru. Este necesar să-l iubim pe aproapele nostru, să ne identificăm cu personalitatea sa, încercând a-l înțelege și a-l accepta cu defectele sale, cu grijile sale, cu spreanțele sale și cu aspirațiile sale.

Prietenia implică, mai întâi de toate, o mare toleranță pentru defectele aproapelui nostru și o nesfârșită capacitate de a ierta. Iar, lucrul cel mai dificil este de a dărui totul, chiar dacă este unicul mod de a obține totul. A da o parte din noi înșine altora înseamnă a ne învinge propriul egoism, a ne elibera de resentimente, de invidie, de gelozie... A fi prieteni cu cineva înseamnă a accepta această realitate ca o lege necesară pentru durabilitatea sa și pentru valabilitatea sa spirituală.

Ne întrebăm de ce multe prietenii nu durează... Adevărata prietenie nu trăiește numai cu simpatie și nu se întrerupe de la o zi la alta numai pentru că simpatia devine antipatie. Probabil că acest gen de relație nici nu este prietenie, ci un instinct care caută ”afară”, ceea ce – dimpotrivă - ar trebui căutat în ”interior”. Simpla simpatie pentru un chip plăcut, pentru un mod de a zâmbi, pentru doi ochi negri sau albaștri, etc. poate fi suficient pentru primii pași ai dragostei, dar aceste ”ingrediente” nu sunt îndeajuns pentru a construi o relație de prietenie adevărată.

Pentru a fi prieten nu ajunge a fi de acord asupra unor aspecte ale vieții. Aceasta poate fi numită alianță provizorie, care are să dureze cât durează interesul, apoi se sfârșește în... nimic!

Alianțele, pentru a distruge ceva sau pe cineva, asa de frecvente în toate mediile, chiar și în cele calificate, nu pot fi numite prietenie, dimpotrivă sunt negarea tuturor valorilor de bază, pe care prietenia ar trebui să se întemeieze.

Prietenia adevărată este dificilă pentru că este o victorie asupra măruntului egoism cotidian. Este o tentativă mereu nouă de a înțelege cealaltă persoană, și acest lucru cere generozitate și inteligență. Este o angajare de susținere reciprocă chiar și atunci când tu ești cel care are mai mare nevoie ca cineva să-ți întindă mâna.

Este dificilă prietenia pentru că își are punctul de referință în descoperirea celeilalte persoane, a ceea ce este mai valoros sau mai puțin valoros la cealaltă persoană. Trebuie să fim gata a da mai mult și de a primi mai puțin, fiind disponibili, responsabili față de ceilalți, fără a ne aștepta ca ei să fie disponibili pentru noi. Legea prieteniei este ca și legea iubirii: constă în a da și încă... a da! Într-o relație de prietenie adevărată ești și vei fi solicitat să dai, fără a calcula ca un contabil care numără precis profiturile și pierderile, iar, dacă conturile nu sunt profitabile, se retrage, abandonând partida.

Desigur, veți spune: ”Nu poți nici tot da. De la o vreme izvorul va seca...” Adevărat, dar ține cont de un aspect: ”Prietenia adevărată este o imagine a iubirii lui Dumnezeu”, este rezultatul unei mari bogății interioare. În această ecuație, rezervele nu sunt admise, așa cum nu sunt admise nici calculele și interesele egoiste. Prietenia adevărată dăruiește fără a se gândi că celălalt oferă mai puțin în comparație cu el. Prietenia sugerează o cale, dar fără a o impune, deschide un drum, care are tăcerea și încrederea drumurilor lui Dumnezeu.

Prietenia adevărată nu cere nimic pentru sine și este dispusă a da mai mult decât primește, pentru că ea oferă o imagine a iubirii lui Dumnezeu!

Imagine preluata de pe: http://felicitari.resursecrestine.ro/view.php?action=send&id=431

SINCERITATE

„Sinceritatea este transparenţa caracterului, o calitate care nu este conştientizată şi, care se revelează de la sine”, spune autorul J. Oswald Sanders. De asemenea, înţeleptul Solomon afirmă că „buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr Îi sunt plăcuţi”. Aceasta este legea lui Dumnezeu, cu alte cuvinte! Bbiblia condamnă orice fel de înşelătorie. Dumnezeu Îşi exprimă dezaprobarea şi pronunţă judecata asupra celor vinovaţi. Sinceritatea se poate manifesta în multe feluri. Poţi a nu fi sincer şi prin lucrurile pe care nu le spui, prin modul în care acţionezi, prin tonalitatea vocii, prin modul în care dai din cap, etc. Însă, atunci când este depistat acest gen de nesinceritate se va produce o dezamăgire. Jocul de-a prefăcătoria poate aduce probleme mai de durată şi probleme mai grave. Chiar în încercarea de-a fi altcineva decât cine eşti este ceva lipsit de sinceritate; o dovadă a lipsei de sinceritate chiar cu tine însuţi şi, asta nu poate aduce decât nefericire. Pentru cel care vrea să aibă o personalitate de învingător este posibil doar acceptând să-şi facă loc sincerităţii în modul său de viaţă şi de gândire. Secretul stă în caracter! Este foarte important ca, privind spre viitor, să adoptam ideea de a face ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor şi, să lăsăm consecinţele să-şi urmeze cursul. Chiar dacă vor fi piedici pe cale, trebuie să fim cinstiţi, indiferent de altceva...!!! Să umblăm cu frică şi teamă de Domnul, vorbind, gândind, acţionând într-un mod cât se poate de sincer, slujindu-L pe Dumnezeu cu o „conştiinţă curată” (2 Timotei 1:3). „Dacă ai avea o inimă curată, orice făptură ar fi pentru tine o oglindă a vieţii şi o carte plină de învăţături sfinte. Căci nu este făptură, oricât de mică şi oricât de neînsemnată ar fi ea, care să nu poarte în sine o urmă din bunătatea lui Dumnezeu. Dacă lăuntrul tău ar fi bun şi curat, uşor ai vedea şi ai pricepe toate. Inima curată străbate cerul şi iadul... E vreo bucurie în lume?! N-o vei găsi decât la omul cu inima curată”, cum spunea şi autorul Thomas A. Kempis!

Dărnicia - o incurajare a lenei?

Sfântul Tihon de Zadonsk spunea:”Adevăratul miluitor este cel care zideşte, când miluieşte”. Scriptura spune: „Să asude milostenia în mâna ta”. Cu toate acestea, mulţi sunt de părere că, prin asta poţi foarte uşor să stârneşti viciile unora, lenea şi trândăvia. Ca o explicaţie asupra acestui subiect, Silviu Luncan, lider de tineret în Biserica”Salem”din Petreşti, judeţul Alba, răspunde: Dărnicia încurajează lenea? S.L.: Isus Se identifică cu oamenii săraci, lipsiţi, bolnavi, nenorociţi, cu cei neînsemnaţi, cu cei flămânzi etc. (vezi Matei 25). Dar, NICIODATĂ nu Se indentifică cu leneşii, cu prefăcătorii şi cu mincinoşii. Atunci când daruieşti un ban, o bucată de pâine unui nenorocit, sărac; unui flămând, Isus consideră că I-o dăruieşti Lui. El Se identifică cu acel nenorocit! …dar, când dăruieşti un ban, o bucată de pâine unui cerşetor leneş, unui om care se preface că este nenorocit sau unui mincios….? S.L.: Este o blafemie adresată lui Isus să spui că oferind ceva unui lenes, unui prefăcut, unui şarlatan de pe stradă (care pretinde a fi nenorocit), Îi oferi, de fapt, lui Isus. Cum îi putem diferenţia pe aceştia dintre ceilalţi, care nu sunt prefăcuţi? S.L.: El spune: “cheamă la masă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi” (Luca 14:13-14…) Observi? NU pe cei ce se prefac că sunt în situaţia aceea, ci pe acei care chiar sunt! Şi încă un amănunt la textul acesta: Isus spune: “…ei N-AU CU CE să-ţi răsplătească, şi nu spune: “...ei NU VOR să-ţi răsplătească”. Cum putem ajunge ca noi să încurajăm lenea? S.L.: Dăruind celor ce sunt leneşi, celor ce se prefac că sunt invalizi, celor ce mint. Procedând astfel, noi, de fapt, facem următoarele lucruri: aprobăm, suntem de acord cu ceea ce fac ei: cu lenea, cu prefăcătoria, cu minciuna; încurajăm aceste păcate. Mai mult de atât: le dăm posibilitatea să le comită mai departe; suntem complici cu ei la păcatele acestea. Biblia spune: să lepădăm orice prefăcătorie, iar noi, prin atitudinile noastre iresponsabile (este drept că de cele mai multe ori din neştiinţă) aprobăm, încurajăm şi suntem complici la prefăcătorie! Cunoasteţi un caz relevant de cerşetor prefăcut? S.L.: Cineva de la Academia Caţavencu din Bucureşti s-a deghizat într-un cerşetor şi a câştigat 25 RON în 60 de minute. Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti a descoperit că un cerşetor, în Bucureşti, câştigă între 2000-5000 lei pe lună. La Iaşi, unii cerşetori câştigă aproximativ 1200 lei pe lună. În Craiova, un cerşetor, care a fost prins, putea câştiga, într-un interval de o lună, a câte opt ore “lucrate”pe zi, 9000 lei. Atenţie! mai mult decât preşedintele!!! Cazul acesta a fost descoperit de un jurnalist, care a urmărit pas cu pas acest cerşetor. Interviu realizat de Rozica Silaghi*

O BIJUTERIE ÎN PALMELE CREATORULUI

„Te-am săpat în palmele Mele...” (Isaia 49: 16a)

Ce onoare! Ce dragoste de Dumnezeu: să fiu gravat în palmele Sale! E un lucru uimitor să ştiu că Dumnezeu Şi-a pus semnătura în viaţa mea; m-a scris în palmele Sale şi mi-a dat autograful Său! Mereu mi-am pus întrebarea: „Doamne, cine sunt eu, ca să îmi acorzi atâta semnificaţie, atâta importanţă?” Răspunsul lui Dumnezeu n-a întârziat să apară: „Eşti o coroană a gloriei şi o diademă regească în mâna Mea” (Isaia 62: 3). Acest adevăr ni-l spune tuturor! Este un fapt uimitor! El n-a creat anonim pe nimeni, fiecare persoană are o importanţă şi o semnificaţie aparte pentru El. Am citit un dialog între două persoane. Una întreabă: „Ce-ţi spui, atunci când vezi o turmă de oi? – Spui că toate sunt la fel, nu-i aşa?!” Persoana întrebată răspunde: „Categoric!” Ei bine, aici este foarte important să observăm un lucru: pentru păstor nu este la fel! Pentru el, fiecare oiţă are o semnificaţie unică. Fiecare oiţă are istoria ei şi, deasemenea, fiecare oiţă are un nume. Adevărul e că, noi, orice mulţime am vedea (de oi, de oameni, de...), nu percepem altceva – de cele mai multe ori – decât... o mulţime. Dar, ce învăluit de culoare e faptul că Dumnezeu ne vede un unicat. Pentru fiecare din noi a scris o poveste şi cu toţii avem un nume. Numele meu şi numele tău este gravat în palmele lui Dumnezeu, este scris pe mâinile Lui. Mi-L imaginez deschizându-Şi blând palma şi uitându-Se mereu la numele nostru... Ce bucurie de negrăit! O, dragul meu, numele nostru este rostit chiar de buzele Lui! Suntem preţuiţi şi apreciaţi de El (Isaia 43: 4), suntem iubiţi de El. Nu trebuie să uităm că avem o valoare extraordinară în ochii Lui! Suntem speciali. Suntem în atenţia Lui. Tot ce trebuie e să-I dăm glorie, căci pentru asta am fost creaţi: „I-am creat spre gloria Mea...” (Isaia 43: 7b). Dacă te-ai îndoit vreodată de valoarea ta în Cristos, El îţi şopteşte să te rogi pentru redobândirea păcii şi a dragostei în inima ta: „Cerul se opreşte în loc pentru a te asculta de fiecare dată când te rogi”. Dumnezeu contabilizează toate gândurile tale, toate frământările şi toate slăbiciunile tale şi, tot El îţi vine în ajutor. Acesta este Dumnezeul nostru: Care Se apropie de noi şi vrea să ne îmbrăţişeze şi să ne mângâie cu dragostea Lui de Tată şi să ne povăţuiască cu blândeţea-I caldă, gingaşă, ca şi a unei mame. Iar, acesta eşti tu şi acesta sunt eu: iubit şi apreciat, aprobat de Însuşi Dumnezeu – Creatorul! Valoarea noastră vine de la El. Ai fost făcut să ocupi un loc special, pe care, fără doar şi poate, numai tu îl poţi ocupa. Axează-te asupra valorii pe care ţi-o acordă Dumnezeu şi iubeşte-ţi semenii, respectându-i şi iubindu-i, de dragul a ceea ce sunt ei în Cristos, astfel, Îl iubeşti şi Îl glorifici pe Dumnezeu! Aceştia suntem noi: „...cu puţin mai prejos decât Dumnezeu”/, „... încununaţi cu slavă şi cu cinste”/, „... stăpâni peste lucrurile mâinilor Lui”/, „... având toate lucrurile sub picioarele noastre” (Psalmul 8: 5, 6). Suntem o bijuterie în mâna Celui Atotputernic; autograful lui Dumnezeu!

DESCURAJAT…?

Oricând te vei simţi descurajat şi-ţi va fi teamă, când va trebui să o porneşti de la capăt, când eforturile tale nu găsesc niciun punct de sprijjin; când ai nevoie de ajutor şi găseşti numai cuvinte, când ai vrea să ai încredere în cineva şi, în schimb, găseşti numai curiozitate şi vorbărie, când – în sfârşit – lucrurile nu merg, aminteşte-ţi că trebuie şi poţi s-o faci! Vârful este acolo ... sus! Dar, pentru a ajunge acolo trebuie să umbli cu răbdare, cu încredere şi cu perseverenţa celui care ştie că miza pusă în joc nu este dobândirea unei cariere de succes, ci transformarea propriei persoane. Transformarea într-o persoană diferită, mai bună decât era înainte de a începe să urce. Imaginează-ţi că nimic nu-ţi poate fi dăruit... Eşti ca un alpinist ce trebuie să-şi găsească singur drumul şi punctul de agăţare drept, pe stânca care este deasupra lui. În faţa stâncii vei fi singur. Nu te speria! Singurătatea este mereu şi preţul cuceririlor umane, dar şi preţul cuceririlor spirituale, care reclamă titlul autenticităţii. Iar viaţa spirituală, ori este autentică, ori nu foloseşte deloc; la nimic şi nimănui! Noi suntem vase de lut nemodelate, nefinisate, dar, când vrem, din mâinile noastre pot ieşi capodopere. Moise a făcut să izvorască apă din vârful unei stânci, în deşert. Tot astfel, poate să izvorască apa vieţii şi din propriile tale neputinţe, din obscura şi obositoarea ta căutare zilnică de Dumnezeu; din singurătatea în care umbli, din dragostea pe care o cauţi. Sfântul Augustin spunea că Dumnezeu nu era niciodată aşa de aproape ca atunci când începea să-L caute. Nu contează ceea ce eşti, cât contează ceea ce cauţi... Restul este un mijloc pentru a căuta mai bine şi pentru a găsi mai mult. Singur, poate, valorezi puţin, dar cu ajutorul Cuiva, poţi să reuşeşti. Câteodată, poate, te vei simţi un vas nefinisat, dar acesta este punctul de plecare... Dacă vrei să ajungi în vârf, trebuie să porneşti de jos, din realitatea care eşti şi care este cel mai mare dar pe care Dumnezeu a putut să ţi-l facă. Din nimic nu se cucereşte nimic. Şi munţii sunt înrădăcinaţi în precisa geografie a văilor... Depăşeşte înălţimea pe care muntele ţi-o interpune şi străduieşte-te să ajungi acolo înaintea bătrâneţii – crepusculul morţii – pentru că nimeni nu poate lucra când este întuneric!

CURAJUL DE A ÎNCEPE...

Numeroase observaţii curente arată că începerea oricărei activităţi comportă un efort, prezintă un anumit grad de dificultate – adevăr sesizat cu mult timp înaintea noastră şi fixat în aforisme. Un proverb chinezesc spune că „cel mai greu lucru din lume îl constituie primii paşi”.

Pentru a da startul unei activităţi, pentru a face primii paşi spre îndeplinirea unui scop este nevoie de voinţă şi curaj. Curajul de a începe o activitate îşi poate valida virtuţile în dobândirea înţelepciunii; a voinţei! Oricând e posibil să devii „sapiens” – spunea un filosof, încât totul se rezumă la a voi. Chiar dacă nu totul s-ar reduce la a voi, trebuie să recunoaştem ponderea deosebit de mare pe care o are, în reuşita unei acţiuni, curajul de a începe. Probabil, e momentul „să îndrăznim a fi înţelepţi, să începem...!” Nu trece o zi fără să se audă vorbindu-se despre curaj. Pentru mulţi, e curajos pompierul care îşi riscă viaţa luptându-se cu flăcările pentru a pune în siguranţă viaţa altcuiva; a unui necunoscut. Pentru mulţi, e curajos soldatul, care merge la război, luptându-se cu forţele inamice, pentru a-şi apăra patria. Totuşi, actele de curaj, care durează puţină vreme sunt premiate cu medalii, în timp ce actele care comportă o maturitate de curaj cotidian trec neobservate. Acest curaj matur suportă un stil de viaţă care poate dura totdeauna şi te însoţeşte de la tinereţe până la bătrâneţe. Această inversiune de valori, care premiază un act şi ignoră o continuitate de acte ascunse, este tipică vieţii spirituale, care e autentică când e discretă şi profundă, când nu explodează la suprafaţă, dar te transformă profund în interior. Doar Dumnezeu ştie cât curaj este necesar pentru a începe un drum şi a-l urma până la capăt; pentru a lua o decizie şi a-i rămâne fideli acesteia; pentru a ne cunoaşte pe noi şi a nu trăda imaginea căreia noi îi suntem unicii martori! Poate ne-am conturat o idee comodă, care nu corespunde realităţii. Poate ne gândim că o anumită serie de acte convenţionale şi repetate mecanic până la exasperare ne garantează sfinţenia. Putem reduce viaţa la o resemnată activitate negativă, iar rezultatul este dificil să-l corelăm cu curajul. Creştinismul este totul, înafară de religia resemnaţilor, a indolenţilor, a laşilor şi a celor care pun permanent cortine fumigene între pacea conştiinţei şi efortul de a o cuceri. Deformarea mintală asupra acestui aspect este gravă, şi iconografia cu chipuri stereotipe ale sfinţilor, în care este imposibil să zăreşti un semn de luptă şi o urmă de curaj a făcut un foarte mare deserviciu Adevărului.. Sfinţii cei adevăraţi au fost acele persoane care au luptat cu mare curaj pentru cucerirea Împărăţiei. Despre aceşti sfinţi se poate spune, cu siguranţă, că au fost curajoşi, aşa cum se poate menţiona că viaţa spirituală este o serie neîntreruptă de alegeri curajoase. Viaţa, ori se modelează după acest tipar, ori o privăm de numirea ei ca şi viaţă matură....! Oare, nu ne trebuie curaj pentru a trăi propria vocaţie, fără tratatele tactice şi compromisurile înjositoare ale rutinei cotidiene? Oare, nu ne trebuie curaj pentru a spune NU sentimentelor provizorii, care, din când în când, repun în dubii alegerile care, până mai ieri, erau definitive? Nu ne trebuie curaj pentru a spune NU când după micile calcule de prestigiu şi de putere, ar fi mai uşor să spunem DA, cu jumătate de gură? Nu ne trebuie curaj pentru a apăra ceea ce contează, pentru a arunca în aer meschinele podoabe ieftine, cu care ne înconjurăm? Nu ne trebuie curaj pentru a fi noi înşine, când ambianţa în care trăim ne tentează să acceptăm compromisurile, convingerile formale, tratatele între ceea ce suntem, fără a ne travesti în sfinţi sau asceţi, pentru a-i accepta pe alţii aşa cum sunt ei; pentru a trăi cu o curajoasă mărturie de fapte?! Oamenii de azi nu vor prea multe cuvinte şi promisiuni, ci fapte concrete şi angajament personal, chiar şi în acţiunile cele mai anevoioase, care par absurde... În viaţă, ori avem curaj şi ne purtăm frumos cu orice preţ, ori hoinărim ca nişte persoane mereu imature...!

DE CE TE GRĂBEŞTI?

Totul în jur este în continuă alergare: oamenii aleargă grăbiţi de la o responsabilitate la alta, şoferii conduc cu viteză pe străzile, şi aşa aglomerate, ale oraşului,... dar unde ne îndreptăm de trebuie să ajungem aşa urgent la destinaţie?! Tot aşa de grăbit ne pregătim şi pentru Venirea Ta? Nu ştiu dacă tot la fel, în condiţiile în care ne-am mânca unii pe alţii, ne invidiem şi nu ştim să-l respectăm şi pe semenul nostru, care e coroana creaţiei Tale। De ce e aşa? De ce atâta ură? De ce atâta nepăsare şi indiferenţă; atâta mânie şi minciună...? Răspunsul este unul tainic, poate, dar chiar şi aşa, ştiu că pentru toate faptele acestea vom da socoteală într-o zi। Nu ne rămâne decât să ne evaluăm starea de acum şi să facem schimbările necesare în felul nostru de a fi şi a ne relaţiona în relaţia cu terţi। Până în acea zi, sper să conştientizăm starea în care ne aflăm şi să luăm atitudine pentru a putea fi numiţi "robi buni şi credincioşi", altfel...

Bun găsit!

Lumea caută un sens, dar numai Tu eşti Adevăratul Sens al Universului! În Tine găsim pace şi alin, doar Tu eşti Refugiul nostru şi Turnul de scăpare... Îţi mulţumim că ne putem adăposti la umbra aripilor Tale। După atâta pauză... se cere şi puţină muncă... Voi reveni...

Tăcerea...

I-am pierdut sensul... Astfel, am pierdut şi cea mai mare valoare şi un dar important, ne-am pierdut pe noi înşine, deoarece în tăcere, sufletul nostru se regăseşte, se recunoaşte, se acceptă. Am pierdut tăcerea şi am devenit nişte înstrăinaţi, creaturi sparte, tulburate de voci care au provocat violenţa în cerul sufletului nostru şi l-au fărâmiţat. Am rămas expuşi tuturor furtunilor de vânt şi de foc, care s-au dezlănţuit înlăuntrul şi deasupra casei noastre. Am pierdut tăcerea şi nu mai avem apărare, refugiul nostru, posibilitatea de a da o explicaţie nouă înşine. Trăim cufundaţi în tărăboi, atât din punct de vedere material, cât şi spiritual. Viaţa modernă este îmbibată de tărăboi şi gălăgie... La zgomote, într-un anumit sens, necesare sau inevitabile, care provin de la diferite surse de lucru, mai adăugăm şi noi, din proprie iniţiativă, zgomotul asurzitor al discurilor, radiourilor sau altceva de felul acesta, încât este dificil să găseşti un loc unde ai putea să te aperi de zgomote. Dar poate că tăcerea este o aventură a sufletului, un angajament ce ne împiedică în realizările mai bune. Desigur, avem nevoie de curaj pentru a intra în atmosfera severă şi albă a tăcerii. Dar este un gest care compensează infinit efortul, deoarece are ca rezultat introducerea în undele misterioase ale sufletului, unde se aud cuvinte diferite de cele din vorbirea noastră. Se captează mesaje altfel indescifrabile ale aceluiaşi suflet al nostru, şi al altora, care poate, ne înconjoară de ani de zile şi pe care nu le-am mai auzit; mesaje ale lui Dumnezeu!!

* inspirat după o meditaţie

ÎN GRABĂ..

“Cât este ceasul?”... „La ce oră începe cursul?”... – „ A, ... cred că mai pot să dorm încă cinci minute”। Există multe astfel de întrebări şi răspunsuri de rutină, care ne ţes viaţa de fiecare zi। Uneori, ne-am dori să nu mai sune ceasornicul, să nu se mai mişte nimeni în cameră, să nu mai sune nici telefonul... (asta ar fi chiar excelent!). Cam aşa aş descrie o dimineaţă de student. Ar fi ideal însă, dacă am renunţa la această amânare, deoarece nu realizăm nimic cu ea. Ba, din contră, ceea ce vom realiza va fi nedumerirea noastră în faţa acelor ceasornice, care ne vor arăta că au trecut mai mult de cinci minute şi, nu ne-a mai rămas timp nici să mâncăm, nici să ne îmbrăcam, nici să citim, nici să ne rugăm, nici să... Ne ridicăm în grabă şi pornim în fugă spre şcoală, alergând de la un curs la altul, de la o responsabilitate la alta, reluându-ne astfel obişnuitele activităţi. În curând, intrăm în criză de timp; nu ne mai ajunge. Ni se pare că timpul a fugit pe lângă noi. Şi, după o zi aşa de aglomerată, ne mai pierdem şi noaptea vizionând un film, chiar două, poate, sau petrecând ore în şir la internet, în loc să ne odihnim, pentru a ne putea trezi mai devreme ziua următoare. – De unde atâta nepăsare?! Mă întreb: unde este Dumnezeu, în toate acestea?! Este destul de incomod să ne trezim cu câteva minute mai devreme, în fiecare dimineaţă, pentru a I le acorda lui Dumnezeu. Este chiar greu, pentru unii. Trebuie s-o facem însă! Trebuie să ne disciplinăm şi să ne acordăm atenţia asupra elementelor cu adevărat importante. Un element cu adevărat important este sufletul nostru, de care nu trebuie să uităm şi, faţă de care nu trebuie să stăm în nepăsare. Vom câştiga mai multă putere şi înţelepciune, alegând să petrecem timp în fiecare zi cu Dumnezeu, nu trăindu-ne viaţa grăbită şi tumultuoasă. Este momentul să dăm valoare timpului nostru, căutând părtăşia cu El, nu trăind în nepăsare şi lăsând ca timpul să fugă pe lângă noi! Vom alege să continuăm a ne trăi viaţa într-o continuă alergare şi agitaţie, sau vom alege să trăim un model de viaţă disciplinară exemplar, încercând să fim mai echilibraţi, extrăgând înţelepciunea din aceste cuvinte?! Care este alegerea ta?

CEAI ÎMPOTRIVA SUFERINŢEI

«Se spune că în vremurile creştinismului primar, un medic a fost închis pe nedrept de împăratul său. După un timp îndelungat, membrilor familiei li s-au permis să-l viziteze. Aceştia, văzând halul în care ajunsese, au plâns. Hainele îi erau zdrenţe, hrana – o felie de pâine şi o cană de apă pe zi. Soţia lui l-a întrebat mirată: “Cum se face, totuşi, că arăţi atât de bine la faţă şi eşti aşa de voios?”. Zâmbind, medicul i-a spus că el are un medicament pentru toate necazurile. L-au întrebat care este acela, iar el le-a spus: “Am descoperit un ceai bun pentru a lecui toate suferinţele. Îl fierbi din şapte ierburi... Am să vi le enumăr pe toate: prima iarbă se cheamă MULŢUMIREA. Fii mulţumit cu ceea ce ai. Tremur în zdrenţele mele, când îmi rod pâinea, dar ar fi fost mult mai rău dacă împăratul meu m-ar fi aruncat gol în închisoare şi fără nimic de mâncare. Mă bucur din toată inima de ceea ce am. A doua iarbă este GÂNDIREA DREAPTĂ; fie că mă bucur, fie că mă necăjesc, tot în închisoare o să fiu. Sigur că-i mai plăcut să şezi în ea bucurându-te. A treia iarbă este AMINTIREA FAPTELOR TALE TRECUTE; număraţi-le şi, presupunând că fiecare păcat merită o zi de închisoare, socotiţi câte vieţi ar trebui să petreceţi după gratii. Cu câtă închisoare am făcut... scap uşor! A patra iarbă este GÂNDUL LA SUFERINŢELE PE CARE ISUS LE-A ÎNDURAT PENTRU NOI. Când este îndurată cu seninătate şi bucurie, suferinţa este de folos mântuirii. A cincea iarbă este RECUNOAŞTEREA faptului că suferinţa ne-a fost dată de Tatăl Ceresc, nu ca să ne facă rău, ci ca să ne cureţe şi să ne sfinţească. A şasea iarbă este că NICIO SUFERINŢĂ NU POATE DĂUNA UNUI CREŞTIN. Ultima iarbă din reţetă este SPERANŢA. Roata vieţii se învârte mereu... Eu am băut butoaie din ceaiul acesta şi vi-l recomand tuturor. S-a dovedit a fi bun”». (R. Wurmbrand).

Ce se înţelege prin „fericire”...

Conceptul de fericire rămâne unul din cele mai generoase, dar şi mai controversate concepte cu care operează omul. Este îndeobşte cunoscut faptul că modurile de a concepe fericireaa sunt foarte diferite, adeseori contradictorii, astfel încât un anumit fel de fericire se dovedeşte a fi o veritabilă nefericire. Spre exemplu, mulţi consideră că fericirea constă în îndestulare materială, lux. S-ar putea enumera multe exemple în această privinţă din lumea de ieri şi de azi. „Fericirea omului constă în perfecţiune şi cu cât se apropie de ea, cu atât câştigă mai multă fericire”, spune B. M. Mangâru. „Toată fericirea noastră constă în sentimentul perfecţiunii. Oricine a trăit astfel încât conştiinţa lui să nu-l poată învinui de nimic, simte o mulţumire vie, care-l face fericit” (Descartes). Mulţi gânditori împărtăşesc apoi punctul de vedere că fericirea în concepţia omului modern se defineşte ca posibilitatea fiinţei umane de a-şi dezvolta şi valorifica personalitatea. Cineva spunea că sentimentul de împlinire nu implică palate de cleştar, ci capacitatea de a conferi sens clipelor în care sunt condensate valorile cerute de societate. Cei care îşi propun să găsească un răspuns pot afla sugestii demne de a fi reţinute la gânditorii şi oamenii de seamă pe care i-a avut omenirea. Aşa, de exemplu, Epictet – filosoful grec stoic – spunea: „Oamenii trebuie lămuriţi că fericirea nu se află acolo unde o caută ei, în orbirea şi mizeria lor. Fericirea nu constă în faptul de a deţine puterea, căci tiranii au fost rareori fericiţi. Nici în bogăţie, căci nici Crasus nu a fost fericit, nici în forţa trupească [...], nici în toate acestea împreună... Norocul se află în noi, în libertatea adevărată, în lipsa sau înfrânarea fricii, în perfecta stăpânire de sine, în mulţumirea, pacea şi traiul neschimbat, chiar şi în sărăcie şi boală”. În încheierea acestui subiect trebuie să ne amintim şi ce spunea Vasile Pavelcu: „Arta de a trăi este şi arta de a ne şlefui mereu”. Omul implicat în propria sa devenire învaţă să renunţe la multe plăceri costisitoare; el înţelege că viaţa, într-un anumit sens, este şi un „cimitir al unor dorinţe neîmplinite”. Sacrificându-se unele dorinţe ne putem îndeplini altele mai durabile, putem da vieţii un curs mai bun şi mai frumos. Acest curs a fost jalonat demult. Îndemnurile oamenilor de seamă ne pot fi o bună călăuză în viaţă: „Nici un om nechibzuit nu poate fi fericit”, ne spune, peste veacuri, Cicero, iar Sofocle avea, deasemenea, dreptate să afirme: „Cea dintâi condiţie a fericirii este înţelepciunea”. Relaţia dintre fericirea personală şi fericirea altuia trebuie să ne reţină în mod deosebit atenţia într-o lume marcată de o cursă nebună pentru agoniseală şi profit personal. Cuvinte nepieritoare ne-a lăsat în această privinţă Alexandru Vlahuţă: „Fericirea adevărată n-o are, nu poate s-o aibă decât acela care o dă. Şi, ca s-o ai, trebuie să începi prin a o da”.

de Rozica Silaghi

ZIUA MONDIALĂ DE RUGĂCIUNE

Mişcarea de Rugăciune “Străjerii” organizează întâlnirea de 3 zile de post şi rugăciune, în perioada 29 - 31 mai 2009 la Bucureşti. Primele două zile ale conferinţei de post şi rugăciune se vor desfăşura la Biserica "Râul Vieţii". Programul va fi între orele 09:00 – 21:00, în zilele de 29 şi 30 mai şi respectiv între orele 09:00 – 12:00, în ziua de 31 mai.

În ziua de 31 mai se va desfăşura Ziua Mondială de Rugăciune. Participanţii la conferinţă se vor uni cu membrii bisericilor baptiste, penticostale, creştine după evanghelie şi evanghelice independente din zona de sud a ţării, la întâlnirea care va avea loc la Arenele Române, din parcul Libertăţii. Fiecare participant îşi va rezolva personal cazarea pe timpul conferinţei. Se va asigura o masă în valoare de 17 RON/persoană pentru zilele de 29, 30 mai. Mişcarea de post şi rugăciune a “Străjerilor” are ca temelie legătura de dragoste a celor care se pregătesc pentru/şi pregătesc venirea Domnului Isus. Pentru mai multe informaţii, accesaţi: http://www.globaldayofprayer.com/

CIOCNIRE PERICULOASĂ

PRIMĂVARA...ÎN FLOARE

Primăvara în floare la Oradea... Photos by rozys*

NEA` VITEAZU`!

Statuia Viteazului! Photos by rozys*

STRÂNGEREA “BILETELELOR CĂTRE DUMNEZEU”

Curățenia pentru Paștele evreiesc a început la Ierusalim, chiar și la mult veneratul “Zid al Plângerii”

Milioane de oameni vin în fiecare an la Zidul Plangerii din Ierusalim – unul dintre cele mai sfinte locuri ale iudaismului – pentru a lăsa și ei câte o bucățică de hârtie, pe care și-au scris dorințele ascunse ori rugăciunile către Dumnezeu.

“De două ori pe an, strângem biletele strecurate printre pietrele Zidului, întâi de Anul Nou evreiesc (toamna) și când se apropie Paștele. Le îngropăm pe Muntele Măslinilor” (Shmuel Rabinowitz, Rabin-șef la “Zidul Plângerii”).

Rabinul-șef supraveghează strângerea "biletelelor către Dumnezeu”, strecurate în spațiile dintre masivele blocuri de piatră. Din când în când, biletele vechi sunt strânse sub directa supraveghere a Rabinului-șef, pentru a face loc altora noi. Câțiva oameni sunt însărcinați cu această sarcină migăloasă. Ei scot peticele de hârtie cu ajutorul unor bețișoare de lemn, având grijă a nu vătăma în vreun fel piatra sfântă. 

Niciodată nu sunt citite biletele și nici nu sunt numărate. Însă, la fiecare colectă se umplu aproximativ 100 de plase, fiecare cu mii de mesaje scrise. Unele dintre acestea sunt trimise prin fax sau e-mail. De multe ori, la destinatar e trecută doar indicația: "Dumnezeu... în Ierusalim". Rabinul-șef al se îngrijește personal ca scrisorile printate să fie depuse printre pietrele venerate.

Zidul Plângerii este păstrat din cel de al doilea Templu evreiesc, distrus de romani în anul 70 al erei noastre. Întregul Zid se întinde pe o distanță de 500, de metri. Partea unde oamenilor le este permis sa se roage este de aproximativ 50 de m lungime și 15 m înălțime.

sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/international/curatenie-de-paste-la-zidul-plangerii-biletele-catre-dumnezeu-sunt-stranse.html

Rezumat la cartea EFECTELE TELEVIZIUNII ASUPRA MINŢII UMANE

Autorul cărţii dezbate un mesaj, care se vrea a fi un semnal de alarmă asupra unui fenomen nou: transformarea mediuluicomunicării televizuale într-o adevărată armă logistică; probabil una dintre marile ameninţări la adresa omului. Într-atât de gravă, încât autorul propune pentru mediul noii comunicări un concept nou, cel de cultură nihilistă. Virgiliu Gheorghe afirmă că, în vremurile noastre, pătrunşi – într-o anumită măsură – de mentalitatea nihilistă, oamenii au în mod vădit tendinţa de a nega şi de a desconsidera orice recomandare, sugestie sau sfat, care contrazice şi condamnă imperativele distructive ale culturii moderne. În prima parte a acestei cărţi, autorul abordează într-un mod foarte detaliat efectele distructive ce le produce televiziunea asupra copiilor. El alocă un spaţiu vast acestui aspect şi concluzionează despre copiii lumii TV că, în loc să fie învăţaţi, provocaţi şi obişnuiţi să gândească, să persevereze, chiar să lupte pentru a dobândi ceva, chiar un minim înţeles al lucrurilor ce se petrec în jur, sunt educaţi să aştepte ca înţelesurile şi lumea să li se descopere singure; să se desfăşoare în faţa lor sub formă de imagini. Iar, acest fapt, spune el, citându-l pe J. Healy, privează copilul de posibilitatea de a învăţa să-şi creeze în minte propriile imagini. Autorul acestei cărţi îşi exprimă până şi nemulţumirea faţă de manuale şcolare, care – constată el – a pierdut teren în faţa imaginii. Consideră folosirea a cât mai puţine cuvinte, una dintre influenţele culturii vizualului (TV, video, reclame), care s-a dezvoltat până la hipertrofiere în societatea modernă. Recomandarea autorului este de a-i îndepărta pe copii de imagini şi să utilizeze cuvintele pentru a fi capabili, mai târziu, să „manipuleze” ideile în interesul propriei minţi. Totodată, ca o completare la cele spuse anterior, autorul menţionează că imaginile limitează imaginaţia şi intuiţia; nu oferă deschidere şi nu eliberează gândirea, în modul în care o fac cuvintele. Pentru a-i proteja pe copii de efectele distructive ale minţii lor, autorul recomandă – prin mesajul acestei cărţi – poceştile, care se dovedesc a fi un pedagog de neînlocuit în dezvoltarea gândirii simbolice, până şi a gândirii religioase. În mesajul său, el elimină poveştile ecranizate, care – spune el – îşi pierd rolul de mediator şi educator al unei gândiri profunde, duse până la reflecţia religioasă. Se cere o interacţiune cu oamenii şi cu mediul înconjurător. Este esenţială o participare vie la existenţă, oferind posibiliatea unei dezvoltări a dimensiunii de subiect personal, ceea ce nu este posibil în cazul TV-ului. Părinţii sunt încurajaţi de autor să încerce a dirija preferinţele sau mediile de activitate ale copiilor lor spre direcţii care nu sunt nocive, dacă vor ca educaţia pe care le-o acordă să fie împodobită cu succes. Autorul Virgiliu Gheorghe merge mai departe şi se opreşte asupra unui al efect pe îl produce televiziunea, de data aceasta aupra tinerilor. El spune că televiziunea influenţează atitudinea şi comportamentul sexual al tinerilor. Iar, prin asta – fără ca ei să-şi dea seama – le este influenţat modul în care ei se raportează la realitate. Ei se expun bombardamentului cu erotism al TV-ului şi resimt nevoia de a se reîntoarce către consumul materialelor erotice pentru a-şi hrăni o imaginaţie şi nişte aşteptări greu de satisfăcut în lumea reală. Concluzia la care a ajuns autorul este redată prin cuvintele: „A vrea să transformi televiziunea într-un educator cultural, moral şi religios este ca şi cum cineva ar urmări să îmblânzească o lupoaică, astfel încât, aceasta să fie capabilă să păzească turma şi să alăpteze mieii”. Într-o altă ordine de idei, autorul face o trecere în revistă şi a ideii de experienţă creştină. El e de părere că televiziunea este incapabilă să prilejuiască o autentică experienţă creştină, să medieze o relaţie vie şi personală cu Dumnezeu. În cadrul aceleiaşi idei, el afirmă că, să te uiţi la televizor şi să pălăvrăgeşti în timpul acela, să bei o cafea, să mănânci ceva sau să stai întins este foarte posibil, dar să reuşeşti ca, în timpul vizionării, cu ochii aţintiţi la ecran, să te poţi adânci în rugăciune este un lucru foarte puţin probabil, prin totala incompatibilitate a celor două stări. Astfel dar, autorul crede că nu există loc pentru televiziunea publică sau jocuri electronice în educaţie, argumentând că cel mai bun mijloc prin care televiziunea poate şi reuşeşte să facă o educaţie, este o educaţie ateistă, prin care se încearcă să-L scoată pe Dumnezeu din inima oamenilor. De asemenea, să creeze pe micul ecran o lume în care nu se simte nevoia de Dumnezeu şi, în care, prezenţa Sa să nu se întrezărească în conştiinţa oamenilor sau în comportamentele lor. În final, autorul ajunge la concluzia că televiziunea remodelează radical lumea! Ca notă personală, vreau să adaog ideea că modul în care ne remodelează televiziunea depinde de noi. Televiziunea poate să ne remodeleze într-un sens pozitiv sau ne poate distruge. Fie să extragem învăţătura înţeleaptă din acest mesaj şi să ne lăsăm influenţaţi de televiziune într-un mod pozitiv.

Adopţii mai rapide

Adopţiile vor fi mai rapide, în viitorul apropiat, se arată într-un comunicat de presă al Oficiului Român pentru Adopţii (ORA). Reprezentanţii ORA au propus să se înfiinţeze nişte birouri de adopţie standard în cadrul fiecărei Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din ţară, care să micşoreze timpii de aşteptare ai viitorilor părinţi. Birourile ar trebui să aibă minim un jurist, doi asistenţi sociali, un psiholog şi ar trebui să fie în directa subordine a directorilor DGASPC. „Adopţiile mai rapide se pot realiza doar prin crearea de structuri şi proceduri standardizate la nivel naţional (...). Apariţia unui personal specializat este o condiţie esenţială pentru reducerea birocraţiei din sistem şi scurtarea timpului de realizare a adopţiilor”, mai precizează ORA. De asemenea, pentru înfiinţarea acestor birouri, Secretarul de Stat al Oficiului, Bogdan Panait, are de gând să demareze nişte campanii, urmând să promoveze şi un proiect de act normativ. www.ziare.ro

Principiul “DACĂ NU DAI PARTE, NU AI CARTE”

“Anchetă de proporţii la mai multe universităţi particulare şi de stat de unde s-ar fi eliberat 15.000 de diplome false. Peste 25 de persoane sunt cercetate în această afacere, cinci dintre ele fiind cadre universitare. Pentru fiecare diplomă falsă, beneficiarul plătea 3.500 de euro. Opt universităţi particulare şi de stat sunt anchetate pentru că au eliberat ilegal documente care atestau deţinătorilor că au studii superioare”.

Astea sunt câteva fragmente din ştirile de ultimă oră, care au pictat România într-o culoare nu tocmai roz. Poate că, nu degeaba i se spune “ţara tuturor posibilităţilor”, când auzi ce se întâmplă…! În plus, mai aflăm şi că, acei care ar trebui să facă legea în ţara asta, aveau informaţii de mai multă vreme despre cei care lucrează ilegal, în special cu privire la cei care eliberau diplome “false”. Dar, de ce nu au făcut nimic?! A, trebuia să obţină mai multe dovezi…. Da, numai că, până ei au obţinut mai multe dovezi, cine ştie câte diplome false încă au mai fost eliberate. Dacă aveai în buzunar suma de 3.500 euro…, erai “aranjat”. Deci, nu mai merge “ai carte ai parte”, ci acum, dacă nu ai “parte, nu ai carte”, frate! Aşa departe s-a ajuns în România, că ajungi de ţi-e lehamite de câte “manevre” necurate pot fi desfăşurate! Conform anchetei de până acum, persoanele implicate în acest şantaj aranjau şi înscrierea pentru examenul de licenţă la unităţi de învăţământ acreditate, precum: Hyperion, Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti, Facultatea de Vest, Universitatea Gheorghe Cristea, Universitatea Valahia din Târgovişte şi altele. Chiar în Bucureşti?! Păi, da' acolo e toată şefia în floare. Sau nu?! Da, poate că nu, altfel, cum de s-au petrecut toate aceste ilegalităţi chiar sub nasul lor?! Să auzi şi să nu crezi: “Cei care alegeau să-şi dea examenul de licenţă mergeau la o universitate acreditată, dintr-un judeţ din jurul Capitalei. În cazul în care candidatul respectiv nici măcar nu vroia să calce pe la facultate sau la examenul de licenţă, mai plătea încă 600 de euro. Pentru aceşti bani daţi în plus, era aleasă, dintr-o listă de 20, o persoană care, cu o carte falsă de identitate, dădea examen în locul candidatului înscris. Mulţi n-aveau nici cea mai vagă idee despre domeniul în care urmau să devină licenţiaţi”. Pentru Dumnezeu!! Dar, câte idei bolnave pot exista! Nu e glumă, asta spun ştirile. Ajunge, am spune unii, dar nu s-a spus tot. Mai sunt detalii asupra cărora nu am poposit, şi anume: “Mulţi dintre cei care au obţinut în acest fel diplome universitare nu terminaseră nici măcar liceul. Dar asta nu era o problemă, universităţile neacreditate se ocupau chiar şi de eliberarea unor diplome de bacalaureat false”. Indiciile spun că au beneficiat de aceste servicii un număr de 15.000 de persoane, cercetările urmând să ateste acest fapt". Ei, ce spuneţi de toate astea? Ştirile însă, ni-i prezintă şi pe “domnii şoferi”, care circulă pe şosele ţării noastre dragi, având premise obţinute ilegal. Poate că la acest capitol ar trebui să ne panicăm şi să ridicăm un semnal de alarmă, pentru că ne vom putea trezi –mâine, poimâine – călcaţi de o maşină, a cărei volan era ghidat de un şofer analfabet, cu permis obţinut totuşi. Ei, da', ce să faci…? „Dacă nu ai parte, nu ai carte”! *Rozica Silaghi

Peste 450 de copii au renunţat la şcoală

Numărul elevilor care abandonează şcoala creşte îngrijorător. Numai în judeţul Cluj, în primul semestru al acestui an şcolar, peste 450 de elevi au încetat să mai vină la orele de curs.

În judeţul Cluj, numărul copiilor care nu vin la şcoală a crescut cu aproape jumătate faţă de primul semestru al anului trecut. Părinţii spun că, pur şi simplu, nu mai au bani să-i trimită la şcoală pe cei mici. Nu au cu ce să-i îmbrace şi nu au nici bani pentru caiete şi cărţi. Aceştia “provin din zone defavorizate, comunităţi de romi. Abandonul şcolar a crescut şi la şcolile de arte şi meserii”, a precizat Anca Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj. "Trebe bani. Unde să meargă la şcoală? Bani să-i îmbrac nu, căsuţă nu …, cu ce să-i trimit la şcoală? Îi trimit acolo numa de circ?! N-am bani, domnule, vă spun clar! Am trei copii care nu merg la şcoală", s-a plâns Volga Groza, o mamă. Autorităţile spun că există soluţii pentru a-i ajuta pe copiii săraci, dar pentru asta, trebuie să înveţe foarte bine. "Am inceput chiar o campanie umanitară: am primit haine pentru aceştia, ne-am adresat diverselor fundaţii pentru a primi burse. Din păcate, ei nu se încadrează în programul acestora de burse, pentru că rezultatele la învăţătură sunt foarte slabe", a declarat Georgeta Ristoiu, director de şcoală. Sursa: www.realitatea.net Link: http://www.realitatea.net/450-de-copii-din-cluj-au-renuntat-la-scoala-in-primul-semestru_475997.html

Librărie creştină audio în relansare

Marea Britanie (MNN) - HCJB Global - UK relansează o librărie creştină audio, “Audiopot”(Vasul audio), în două săptămâni.

Singura librărie online din Marea Britanie, ce conţine material audio creştin, se va relansa în două săptămâni, conform celor spuse de HCJB Global - UK.

Luni, 26 martie, clipuri audio inspiraţionale vor fi din nou disponibile pentru învăţători, lucrători în biserică şi transmisii radio. Poti vedea site-ul dând click aici. O lucrare a HCJB Global - UK, “Audiopot”, a fost propusă iniţial să fie o resursă pentru transmisiile religioase pe streamurile staţiilor radio din Marea Britanie. De când a fost lansat site-ul, din 2000, a fost extins pentru a include aceste lucrări în educaţie şi în biserici. Directorul HCJB Global – UK, Colin Lowther, spune că “Nu o să fie predici pe Audiopot!” Imbunătăţirile acestui site includ o pagină inovatoare pentru învăţători, căutare de articole, cât şi un calendar audio la zi. Secţiunea EDSPACE a “Audiopot” permite învăţătorilor şi celor care lucrează în educaţie să caute în site-ul librăriei – folosind un program unic al unui topic educaţional religios – articole corespunzătoare unei teme particulare şi apoi să aplice informaţia pentru discuţiile avute la clasă. “Audiopot” conţine aproape 2000 de clipuri, disponibile pentru avanpremieră (pentru preview) şi pentru descărcare gratuită. Potrivit cu HCJB Global - UK, site-ul serveşte sute de învăţători, lucrători în biserici şi transmisiuni care folosesc materiale audio regulat. “Totul… este creat să fie o provocare legat de credinţa creştină pentru auditoriul necreştin. Aceasta constă în gânduri, interviuri, articole, dramă, mărturii şi reclame creştine; toate creative, provocatoare şi rar mai lungi de 3 minute … Cu noile articole adăugate în fiecare săptămână, tot timpul va fi ceva nou de descoperit,” spune Colin Lowther. Sursa: www.stiri crestine.ro Link: http://stiricrestine.ro/2009/03/14/marea-britanie-relanseaza-o-librarie-crestina-audio/

Satul păcatelor!

Mai multe familii din Ciutureşti sunt acuzate că-şi vând copiii.

În localitatea Ciutureşti, din Bacău, doi bărbaţi au vrut să-şi vândă copiii pentru prelevare de organe. Localnicii revoltaţi sunt la un pas să alunge din sat familiile care făceau negoţ cu odraslele lor. În acelaşi timp însă, ies la iveală tot mai multe acuzaţii, cum că mulţi părinţi ar fi vrut să-şi vândă băieţii şi fetele. Sună de necrezut, dar peste tot în Ciutureşti, oamenii vorbesc acum, fără sfială, despre părinţi gata oricând să-şi vândă copiii. În schimbul de replici dure, dintre cei supăraţi pe acei care ar fi în stare să facă asta şi cei acuzaţi, s-a ajuns deja la violenţă. Politiştii s-au trezit acum că trebuie să facă o sumedenie de verificări। Şi, cum unii localnici nu s-au sfiit să strige în gura mare că au de gând să alunge din sat familiile care au vrut să-şi vândă copiii, agenţii sunt acum în alertă, potrivit sursei: http://www.ieseanul.ro/ultima-ora/satul-pacatelor-mai-multe-familii-din-ciuturesti-acuzate-ca-vand-copii-4061790

Un manual de Biologie îi învaţă pe elevi că au fost creaţi de Dumnezeu

Autorul manualului „Biologie, clasa a IX-a “Măiestrie şi strălucire divină în biosferă“ pretinde că a primit avizul de publicare din partea MECI.

Adeptul reintroducerii teoriei evoluţioniste în şcoli, Remus Cernea, cere Ministerului să clarifice situaţia. Cartea ce îi îndeamnă pe liceeni să se întrebe dacă „pe vremea când Iisus Hristos a fost pe pământ existau viroze”, sau „în zilele noastre, El mai poate vindeca oamenii, de asemenea, boli care sunt din ce în ce mai ameninţătoare?”, are menţionată pe prima pagină textul: „avizat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu nr. 7187 din 25. 07. 2002”. Răsfoind manualul ce poartă denumirea „Biologie clasa, a IX-a «Măiestrie şi strălucire divină în biosferă»”, elevii pot găsi alte texte ce combină, practice, Biologia cu Religia, aflând că „Plantele au fost create în ziua a treia a săptămânii de creaţie, conform afirmaţiilor scripturale, toate în aceeaşi zi, indiferent de complexitatea lor”. Pe lângă numeroasele texte ce fac trimitere la Exod, Geneză, Evanghelia după Matei şi Evanghelia după Ioan, manualul ridică probleme de genul: „Are legătură transmiterea virusului HIV cu păcatul?”, nota de subsol definind păcatul prin „sfidarea lui Dumnezeu prin călcarea poruncilor divine”. Ministrul Andronescu spune că MECI nu poate controla toate manualele. Sesizarea cu privire la apariţia manualului, aflat la a doua ediţie, a fost făcută, ieri, de către Remus Cernea, preşedintele Asociaţiei Umaniste Române, care a depus un memoriu la Ministerul Educaţiei, cerând retragerea avizului pentru respectivul material de studiu. „Cerem o decizie a ministrului prin care nici un fel de materiale auxiliare sau manuale creaţioniste să nu mai ajungă în şcoli, la orele de ştiinţe. Dacă avizul se confirmă, avem de-a face cu o premieră în Europa. În nici o ţară membră a Uniunii Europene nu s-a adoptat vreodată un astfel de manual creaţionist. E inacceptabil să predai abordări religioase la orele de ştiinţă”, ne-a spus Cernea, precizând că a solicitat MECI să reintroducă teoria evoluţionistă, în cadrul orelor de Biologie pentru clasa a XII-a, parte a curriculumului, ce a fost eliminată din programă în anul 2006. De cealaltă parte, Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru Realitatea FM că manualul nu este acceptat de MECI, acuzându-l pe Remus Cernea că aduce instituţiei un prejudiciu de imagine: ”Toate manualele se avizează printr-un ordin scris pe carte. Niciodată ordinul nu a trecut de patru cifre (n.r. pretinsul aviz al manualului face trimitere la un număr compus din cinci cifre). Cel mult putea fi un răspuns la o scrisoare prin care autorii cereau să fie aprobat. Credeţi că Ministerul poate să controleze tot ce apare tipărit în ţara aceasta?! E posibil să existe alte manuale de acest gen. Nu cred că e singurul caz de acest fel şi vom sesiza organele abilitate”. Reprezentanţii editurii orădene nu au putut fi contactaţi pentru a explica situaţia legală a manualului, potrivit sursei: “ziare.ro”. link: http://www.ziare.ro/articol.php?id=1236895243

“Postul” face bine la suflet, dar uneori … ajungi la spital!

La Iaşi, zeci de oameni au ajuns la spital, slăbiţi după zile în care s-au abţinut de la carne, lapte şi ouă. Majoritatea pacienţilor sunt bătrâni, care şi aşa au sănătatea precară… Cel puţin zece oameni ajung zilnic, la spitalul Sfântul Ioan din Iaşi, în stare de leşin din cauza regimului alimentar. ''Ieri, fiind o zi de post importantă, au ajuns la spital 20 de persoane. Diagnosticul acestora a fost favorabil, deoarece se pare că cineva, acolo sus, îi iubeşte, iar după tratament, pacienţii au plecat la domiciliu'', a precizat Tudor Ciuhodaru, medic la Spitalul Sf. Ioan din Iaşi. Preoţii îi sfătuiesc pe oameni să nu exagereze cu postul dacă nu au puterea fizică necesară. De asemenea, şi medicii le recomandă să măncânce mai mult, chiar dacă e post. ''Postul este rânduit de biserică pentru cei care sunt sănătoşi, pentru cei care pot să postească. Biserica nu omoară pe nimeni atunci când vine vorba de copii mici, gravide, oameni bătrâni, bolnavi'', spune preotul Petrică Lehaci. Postul Paştelui se va încheia pe 18 aprilie. Până atunci, credincioşii vor avea două dezlegări la peşte: una de Buna Vestire, iar a doua, de Florii. Sursa: www.realitatea.net Link:http://www.realitatea.net/zeci-de-ieseni-au-ajuns-zilele-acestea-la-spital--pentru-ca-au-tinut-post_475866.html

Persoane arse de vii!!

Cinci persoane suspectate că ar practica vrăjitoria au fost bătute şi arse de vii în satul Nyamataro, din Kenya, zonă locuită de tribul Kisii.

Cele cinci persoane au fost acuzate după ce obiecte "magice" au fost găsite asupra lor. Acesta nu este primul caz în care săteni din Kenya ard de vii persoane pe care le bănuiesc că s-ar ocupa cu magia neagră. În urmă cu mai puţin de un an, în aceeaşi zonă, 11 bătrâni au fost arşi de vii pe motiv că ar fi vrăjitori, iar 86 de persoane au fost arestate după ce crima a ajuns la urechile autorităţilor. La momentul respectiv, persoanele arestate puteau fi acuzate de crimă, pedeapsită cu moartea. Perspectiva morţii nu pare să îi sperie pe locuitorii din Kenya însă, care se tem mult mai mult de periculoasele vrăji ce ar putea fi îndreptate asupra lor. Sătenii arestaţi în urmă cu un an au declarat că erau convinşi că au prins vrăjitori, pentru că au găsit o carte la şcoala locală în care se găsea lista victimelor magiei negre şi numele celor care urmau să fie afectaţi pe viitor. Sursa: www.realitatea.net

"PREZENTUL BISERICII"

Noi, adulţii, avem păstori şi învăţători, oameni capabili, pe care-i apreciem şi a căror activitate o considerăm vitală pentru formarea noastră spirituală. Copiii, însă...?!

Consider că o naţiune sănătoasă din punct de vedere moral şi spiritual poate fi construită doar pe copiii care beneficiază de efortul bazat pe educaţie, venită din partea părinţilor, a învăţătorilor de copii, a Bisericii, etc. Cu toţii suntem responsabili de formarea lor! Un educator de copii este un slujitor spiritual al Bisericii, cu pregătire de specialitate, care, coborându-se la nivelul de înţelegere al copiilor, îi învaţă să se apropie de Domnul Isus, să-L iubească, să-L asculte şi să lase ca viaţa lor transformată să fie o dovadă vie a citirii Scripturii, rugăciunii şi părtăşiei. 

Astăzi, un educator de copii trebuie să ţină pasul cu informaţiile de ultimă oră, pentru a fi un educator în stare să facă faţă nevoilor de actualitate. Axat pe principiul educaţiei, educatorul trebuie să se roage pentru a avea înţelepciunea de a-şi da seama de capacitatea de acumulare şi procesare a informaţiilor, de către copii, pentru a nu avea aşteptări peste măsura capacităţii lor de sintetizare, ajutându-i să pună în practică ceea ce îi învaţă. 

Moise spune că trebuie să-i educăm pe copiii noştri şi când suntem acasă, şi când vom pleca în călătorie, şi când ne vom culca, şi când ne vom scula (Deut. 6:4-9). Cu alte cuvinte, un educator creştin îi va învăţa pe copii în fiecare zi, prin tot ceea ce face, străduindu-se să fie eficient în comunicare, în încurajare, prin exemplu personal!

De asemenea, Moise spune că poruncile lui Dumnezeu trebuie să se afle scrise în inima noastră. Ca urmare, un educator creştin e de aşteptat să le poată explica copiilor cum să trăiască ceea ce îi învaţă, prin însăşi viaţa lui, iar valorile morale, pe care le va transmite copiilor, să facă parte din caracterul lui, din ceea ce este el ca om! Copiii au nevoie să li se explice de ce facem ceea ce facem noi, adulţii, însă trebuie să le arătăm şi cum să trăiască! Cel mai important este să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu şi să manifestăm dragoste unii faţă de alţii. La urma urmei, ascultarea lui Cristos „până la moarte” a fost cea care a salvat lumea!

Copiii sunt, indiscutabil, cea mai mare valoare a noastră, a bisericilor noastre, a societăţii. Ei sunt, nu aşa cum ne-am obişnuit să auzim: „viitorul bisericii”, ci prezentul acesteia! Copiii sunt realitatea pe care contăm azi; cei pe care îi dorim crescuţi în credincioşie şi ascultare de Domnul, astfel încât, contează fiecare clipă din formarea lor!

De ce NU MEDIA?!

Scopul majorităţii creştinilor este ca transmiterea mesajului lor să producă o schimbare, cel puţin în viaţa unora, dacă nu a tuturor. Intenţia lor şi a noastră (ca şi creştini) nu constituie o problemă, ci mijloacele folosite în atingerea acestui ţel. Există multe metode şi mijloace prin care să-ţi apropii ascultătorul, şi prin care să-l faci să te asculte. Un aspect esnţial, care trebuie menţionat este acela că, mai întâi trebuie să-l „cunoaştem” pe ascultător. Ca de exemplu, generaţia prezentă creşte în circumstanţe diferite faţă de orice altă generaţie de până acum. Modul în care putem ajunge la această generaţie este acelaşi prin care putem ajunge la oricare generaţie, din orice cultură – prin Adevărul neschimbător al lui Dumnezeu. Însă, această afirmaţie se referă la ce transmitem (mesajul), nu la cum transmitem mesajul, pentru că aici se identifică o analiză a mijloacelor de comunicare, prin care decidem să transmitem un mesaj anume, şi nu toţi ştim cum să-l transmitem, ăntr-o lume schimbătoare. Nu putem nega nevoia de a ne adapta la condiţiile viitorului. Membrii acestei generaţii au capacitatea de a acumula cantităţi mari de informaţie şi să o proceseze în moduri multiple. Ei navighează pe internet, dintr-o dorinţă nestăvilită de a obţine cât mai multe informaţii. Oamenii din ziua de azi pot găsi şi 100 de canale transmise prin satelit... De asemenea, pot citi cărţi şi reviste sau să asculte muzică pe internet. Mulţi poartă cu ei pagere, telefoane mobile, agende mobile, computere-laptop, etc. Ei îşi doresc informaţia în timp util; sunt plictisiţi de predici lungi, cu un singur fir principal. Ascultătorii de astăzi sunt obişnuiţi să primească unregim serios de informaţii , în continuă schimbare. Datorită acestor schimbări, creştinii ar trebui să folosească şi internetul pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Mai mult chiar, noua tehnologie are trebui privită ca un prilej de a ne auma riscuri şi, poate chiar de aschimba lumea! Noua tehnologie nu face decât să înmulţească opţiunile pentru acei oameni inteligenţi, care sunt gata să treacă la treabă. Ca urmare, putem apela cu încredere la mijloacele Media pentru a transmite un mesaj transformator, fiind cotat cu mai multe şanse de ascultare şi aplicare, decât dacă am apela tot la vetustele forme de transmitere a mesajului, care nu mai prea sunt eficiente pentru generaţia actuală.