CEAI ÎMPOTRIVA SUFERINŢEI

«Se spune că în vremurile creştinismului primar, un medic a fost închis pe nedrept de împăratul său. După un timp îndelungat, membrilor familiei li s-au permis să-l viziteze. Aceştia, văzând halul în care ajunsese, au plâns. Hainele îi erau zdrenţe, hrana – o felie de pâine şi o cană de apă pe zi. Soţia lui l-a întrebat mirată: “Cum se face, totuşi, că arăţi atât de bine la faţă şi eşti aşa de voios?”. Zâmbind, medicul i-a spus că el are un medicament pentru toate necazurile. L-au întrebat care este acela, iar el le-a spus: “Am descoperit un ceai bun pentru a lecui toate suferinţele. Îl fierbi din şapte ierburi... Am să vi le enumăr pe toate: prima iarbă se cheamă MULŢUMIREA. Fii mulţumit cu ceea ce ai. Tremur în zdrenţele mele, când îmi rod pâinea, dar ar fi fost mult mai rău dacă împăratul meu m-ar fi aruncat gol în închisoare şi fără nimic de mâncare. Mă bucur din toată inima de ceea ce am. A doua iarbă este GÂNDIREA DREAPTĂ; fie că mă bucur, fie că mă necăjesc, tot în închisoare o să fiu. Sigur că-i mai plăcut să şezi în ea bucurându-te. A treia iarbă este AMINTIREA FAPTELOR TALE TRECUTE; număraţi-le şi, presupunând că fiecare păcat merită o zi de închisoare, socotiţi câte vieţi ar trebui să petreceţi după gratii. Cu câtă închisoare am făcut... scap uşor! A patra iarbă este GÂNDUL LA SUFERINŢELE PE CARE ISUS LE-A ÎNDURAT PENTRU NOI. Când este îndurată cu seninătate şi bucurie, suferinţa este de folos mântuirii. A cincea iarbă este RECUNOAŞTEREA faptului că suferinţa ne-a fost dată de Tatăl Ceresc, nu ca să ne facă rău, ci ca să ne cureţe şi să ne sfinţească. A şasea iarbă este că NICIO SUFERINŢĂ NU POATE DĂUNA UNUI CREŞTIN. Ultima iarbă din reţetă este SPERANŢA. Roata vieţii se învârte mereu... Eu am băut butoaie din ceaiul acesta şi vi-l recomand tuturor. S-a dovedit a fi bun”». (R. Wurmbrand).